Separat de lume sau izolat de oameni?

Perioada imediat după revoluţie a fost o perioadă în care libertatea din Romania a fost intrepătrunsă cu haosul. Scăpaţi de sub jugul comunismului românii au trecut într-o altă extremă periculoasă, o extremă a dezordinii. În această atmosferă Biserica a fost foarte mult influenţată de starea de dezordine din Romania. Unii au observat pericolul care păştea biserica română şi au decis să acţioneze şi să păstreze ordinea în biserică. Modelul ales? Vechile tipare din perioada comunismului, tipare pe care biserica prigonită şi le-a format, dar care nu se mai potriveau într-o societate democratică, o societate în tranziţie. Aceştia au fost câţiva dintre factorii care au condus bisericile noastre spre o atitudine de izolare faţă de lume. Un alt factor care a favorizat această atitudine a fost înţelegerea greşită a principiului separării, un principiu clar şi des întâlnit în Sfânta Scriptură atât în învăţătura lui Isus cât şi în învăţătura apostolilor. Mulţi au confundat acest termen cu un altul foarte asemănător şi anume termenul izolare. Izolarea despre care vorbesc, are în vedere acea atitudine a bisericii de a se închide în propriile-i cercuri şi a rupe relaţiile cu cei necredincioşi şi cu tot ce ţine de viaţa lor păcătoasă. O descriere mai amănunţită a acestui aspect o prezintă Jim Peterson citând un articol preluat din revista The Wall Street Journal:

“Dacă faci parte din subcultura evanghelică, asta este viaţa ta … Mergi la biserică, cumperi cărţi religioase, urmăresti programe de televiziune. Dar dacă nu faci parte din această subcultură nici nu ştii că există.”

Izolarea formează bariere de netrecut între copii Domnului cu evanghelia Sa şi oamenii păcătoşi. Întrucât vorbim despre evanghelizare prin relaţii putem să spunem că izolarea este ucigaşul cu sânge rece al relaţiilor de care depinde eficienţa noastră în evanghelizare.

Însă lucrurile ar fi simple, gata cu izolarea şi construiţi relaţii cu necredincioşii, dacă nu ar fi chemarea pe care o face Dumnezeu credincioşilor la o separare totală de lume şi de poftele ei. De aceea vom examina un pasaj biblic pentru a avea o imagine mai clară în legătură cu acest subiect. În Ioan la capitolul 17 Isus face rugăciunea Sa de Mare Preot, iar aici Isus face o distincţie clară între separare şi izolare, şi arată cum trebuie să se raporteze un creştin la cei din lume.

În versetul 15 din Ioan 17, Isus afirma că în rugăciunea lui spre Tatăl nu-I cere ca să îi izoleze pe credincioşi de lume, ci Îi cere să-I păzească de cel care ţine lumea sub robie, adică diavolul. Isus specifica clar faptul că ei trebuie sa rămână în lume, altfel nu ar fi făcut precizarea: “Nu Te rog să-i iei din lume”. El considera că este foarte important ca ei să rămână în lume şi motivează în felul următor cererea Lui : “ …pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimes.”. Dacă credincioşii se izolează de lume, lumea niciodată nu va vedea dragostea Tatălui în ei. În versetul 18 Isus afirmă că trimiterea ucenicilor este făcută după modelul trimiterii Fiului de către Tatăl, şi dacă privim la viaţa lui Isus, El ar fi putut să se eschiveze şi să privească la lumea păcătoasă ca pe un atentat la sfinţenia Sa desăvârşită, dar nu a făcut-o. Şi-a câştigat “renumele” de prieten al colectorilor de taxe şi al păcătoşilor. Această manieră de a-i trata pe cei din jurul nostru se aşteaptă şi de la noi. Să-i iubim pe cei care au nevoie de Dumnezeu şi să fim deschişi, şi sinceri faţă de ei. Tot în acest pasaj Isus dă şi soluţia la problema contaminării credinciosului într-o lume păcătoasă. Iată o idee foarte frumoasă pe care autorul unei cărţi a desprins-o din acest text vorbind despre rugăciunea lui Isus: “L-a rugat pe Tatăl ( pe fundalul trimiterii în lume) să-i sfinţească (adică să-i pună deoparte) prin adevar; “cuvântul Tău e adevărul”. În definitiv, sfinţirea nu este legată de elemente geografice (nu are importanţă unde ne aflăm), ci de inima (a cui este?). Distanţa de siguranţă se păstrează când noi suntem mereu transformaţi prin reînoirea minţii noastre, prin adevărul Cuvântului lui Dumnezeu.

Atunci când reînoirea minţii noastre se va produce nu vom mai avea probleme să stabilim contacte cu cei depravaţi din societatea noastră, ci vom înţelege principiul: „Milă voiesc, iar nu jertfă!”.

Ce caracterizează relaţiile tale cu necredincioşii cu care interacţionezi zilnic?

Câţi necredincioşi ar recunoaşte în tine un prieten de nădejde?

Eşti separat de lume sau izolat de oameni?

Articol realizat de Samy Soldan
This entry was posted in Meditatie. Bookmark the permalink. Follow any comments here with the RSS feed for this post.

Lasă un răspuns

Autentificare




Am uitat parola
Vreau sa ma inregistrez
  • Răscumpărați timpul

  • Evenimente