SCRISOAREA a XXXI-a

Am accentuat suficient de mult, la ultima noastră întâlnire, responsabilitatea actului lecturii, explicându-ți atunci – în această scrisoare voi fi scurt – că relația cu o carte este o experiență esențială, este intrarea într-o relație totală cu o stare de spirit profund modelatoare.                                                                                                                              

Vrând, nevrând, chiar după ce ai aruncat o carte din mână, spiritul autorului ei rămâne, pentru toată viața ta, arhitectul personalității tale, fără să conștientizezi asta. Citind la întâmplare sau în mod disciplinat, viața ta va deveni, poate fără să-ți dai seama, oglinda cărților citite. Lectura nu este un simplu joc sau divertisment, din moment ce cărțile pe care le citești sunt practic niște spovedanii periculoase cărora autorii lor, oricât ar încerca, nu li se pot sustrage și când te gândești că mulți din aceștia sunt, sau au fost, oameni ambițioși, plini de otrava invidiei, necredincioși, mincinoși, vulgari și chiar demonizați. Atunci când citești – și eu te admir pentru răbdarea ta la lectură – asimilezi conținutul cărții în însăși substanța cugetului tău și aproape, pe neobservate, iți potrivești simțirea, gândirea și toată viața cu ceea ce îți comunică autorul cărții. Într-un fel spus, cartea este și un lucru primejdios și lucrul acesta trebuie să-l ai în vedere. Acum dacă ești atât de prevăzător, încât nu-i deschizi casa ta oricui îți bate la ușă, atunci de ce pe masa ta ar putea sta deschisă fără primejdie orice fel de carte? Așa că nu mă mir că, citind cartea scriitorului rus Dostoievski, „Crimă și pedeapsă,” te-ai tulburat așa de mult, tulburări pe care nu ai prea reușit să mi le descrii.                                                                                                             

Totuși, faptul că zile în șir nu te-ai putut ruga, că brusc un fel de tenebre, te-au învăluit întunecându-ți seninul sufletesc și de atâtea ori ai zvârlit cartea din mână hotărât să o abandonezi, ca mai apoi s-o dorești din nou atras ca de ceva straniu, precum pasărea de ochii șarpelui ce o fixează hipnotic, ba mai mult, somnul îți era adesea bântuit de coșmaruri, toate acestea și altele, subliniază îndeajuns adevărul, că nu-ți poți alege atât de lesne, fără o matură chibzuință, ori ce lectură. O carte pe care o citești în pacea bibliotecii tale sau a camerei unde te afli ar trebui, prin oglindirea realității și nu a unei imaginației bolnave, să aducă în sufletul tău mai multă lumină, prin ea să reușești să cucerești încă o măsură din adevărul pe care îl râvnești, fie că este vorba de adevărul mântuirii sau de un adevăr dintr-un domeniu oarecare, sau chiar o mai bună cunoaștere de sine. Iată de ce, o alegere responsabilă și clarvăzătoare se impune și dacă nu este prea mult ți-aș recomanda să-ți alegi un mentor, care să-ți recomande lecturile pe care trebuie să le faci, mai ales că tu ești credincios de curând și în sufletul tău credința în Adevăr s-a înfiripat de puțină vreme, așa că nu poți permite nici cea mai mică neglijență în alegerea lecturilor tale.                                      

Nu vreau să lipsesc de autoritate ceea ce ți-am scris până aici, dar nici ceea ce-ti voi serie mai departe, de aceea pun temei cuvintelor mele textul inspirat „Încetează, fiule, să mai asculţi învăţătura, dacă ea te depărtează de învăţăturile înţelepte.” (Proverbele 19:27). Dacă îți propui să citești acest text cu accentul potrivit, vei înțelege că ceea ce-am scris mai sus sunt principii, care se subsumează acestei porunci a Domnului „Încetează, fiule …”. Nu este o rugăminte, după cum vezi, sau o recomandare, ci un imperativ adresat cu precădere tinerilor, adică celor a căror personalitate se află în plină formare. Acum dacă rețin bine, într-una din scrisorile tale mi-ai scris că din punctul tău de vedere, așa cum ți l-ai format din cărțile de teologie, harul mântuirii a dizolvat categoric porunca, așa că tu nu mai ai de-a face cu ea.                                                                                                                                    

Adică, altfel spus, un creștin mântuit așa cum te consideri și tu și care-ți zidești viața pe Har și iubire, nu mai are nevoie de poruncă. Nu vreau să intru în amănunte acum, dar vreau să-ți atrag atenția că în cartea Proverbele lui Solomon, de care te-ai legat pentru multă vreme, vei găsi trei feluri de apeluri adresate cititorului, care deși pot avea același scop se diferențiază totuși în caracterul lor: sfaturi, îndemnuri, porunci.                       

Diferențierea de care am pomenit este ușor observabilă, căci dacă e vorba de un sfat, acesta ți-l poate da oricine fără ca să fi obligat, în vreun fel sau altul să-l asculți. De asemeni, un îndemn pe care-l poți primi din partea oricui, dar când vorbim de poruncă, aici lucrurile se schimbă, întrucât ea implică o autoritate recunoscută și de care trebuie să ții cont, așa că nu oricine îți poate porunci, ci numai cine este investit cu această autoritate, autoritate ce implică în mod categoric:                                                                                           

• pedeapsa pentru neascultare care înseamnă sfidarea autorității;                                                     

• răsplata pentru ascultare care înseamnă respect pentru autoritate.                                   

Prin urmare, porunca este expresia autorității lui Dumnezeu, autoritate care rămâne și căreia nu numai că nu i se aduce nici un fel de știrbire datorita iubirii ce se cere de chiar Dătătorul poruncii, ba mai mult, chiar iubirea este obiectul poruncii. De aceea: „Cine nesocotește cuvântul Domnului se pierde, dar cine se teme de poruncă este răsplătit” (Proverbele 13:13).                                                                                                                         

Îți scriu aceste lucruri pentru că trăim într-un veac în care orice fel de autoritate este ridiculizata, un veac al disoluțiilor periculoase, moda diabolică care și-a pus amprenta pe nesimțite, chiar și pe teologia Persoanei Divine, așa încât cărțile de morală sugerează mai degrabă imaginea unui Dumnezeu bun, care zâmbește îngăduitor precum un moșneag, la toate ghidușiile și nebuniile creștinilor, dizolvându-și autoritatea în propria-i bunătate. Așa că, pentru mulți creștini moderni, Biblia lui Hristos, a sfinților Apostoli și a Bisericii primare, adică Vechiul Testament, a ajuns un fel de pubelă în care s-au adunat gunoaiele istoriei lui Israel, popor care a fost înlocuit de noul Israel, care este Biserica.                                       

Prin urmare, se consideră că Biserica nu mai are nimic în comun cu acel popor și nici prea mult cu Scripturile lui, altfel cum îți ,explici faptul că cele mai multe calendare cu texte alese pentru a fi citite la serviciile divine, sau liturgice, în cursul unui an, nu cuprind texte din Scripturile vechi, ci exclusiv din Noul Testament?                                                           

Pentru alții, și numărul acestora crește periculos, Vechiul Testament nu numai că nu este normativ, ci mai degrabă, un fel de magazie de vechituri, în care doar Isus și sfinții apostoli au avut autoritatea să intre, să „cotrobăiască” și să aleagă pentru creștini ceea ce le este necesar pentru mântuire, în consecință dacă un anume adevăr nu este de găsit răspicat afirmat în Noul Testament – și acesta este un criteriu foarte serios în valorificarea Cuvântului lui Dumnezeu dat lui Israel – ci numai în Scripturile vechi, adevărul acela trebuie ignorat și respins ca fiind inoperant, ba chiar periculos. Este oare o formă de antisemitism pe care o slujim fără să știm? Poate ai rămas șocat când, în una din scrisori, ti-am spus că Nebunia a ajuns să cârmuiască din umbră chiar și marile universități teologice. 

• „Încetează, fiule, să mai asculți învățătura dacă ea te îndepărtează…”.                          

Iartă-mă pentru această paranteză prea generoasa, dar o cred necesară pentru tine care vrei sa pui cu înțelepciune trainică temelia personalității tale de mâine. Dacă mă gândesc bine, porunca aceasta a lui Dumnezeu țintește nu numai cărțile după care ești dat în vânt, dar și programele TV și prietenii de care te știu că ești înconjurat, așa că îți atrag atenția să faci ordine, dacă țelul tău este acela de a crește către Cel ce este Capul, Hristos. Cărțile să-ti fie precum ți-am scris, dar din lecturile tale zilnice sa nu lipsească Cartea Cărților, Biblia. Cât despre prieteni, alegeți puțini și dintre aceia care sunt prieteni și cu Dumnezeu. Mai greu o să-ți fie să alegi acele programe TV, care să-ți sporească apetitul duhovnicesc pentru sfințenie, rugăciune și citirea Cuvântului lui Dumnezeu. Oricum, atunci când vei reuși să identifici un astfel de program și foloasele lui, să-mi scrii grabnic, însă căutând acel program să nu uiți nici o clipă că Dumnezeul veacului prezent este înșelătorul Diavol. Mai crezi ca există așa ceva? Dacă cumva te îndoiești, vreau să-ți atrag atenția că este imperios necesar să crezi în Dumnezeul Bibliei, dar și în diavolul Bibliei, în Cel dintâi, ca să te apropii de EI în fiecare zi iubindu-L, în cel de-al doilea ca să fugi cât poți de mult.                    

Cineva, frământat și adânc îndurerat de regresul moral al Bisericii, îmi sugera zilele trecute, într-o stare de vorbă, că una din soluții pentru a ieși din criza actuală ar fi să căutăm să cultivăm în cei credincioși, prin predicile noastre, credința în existența lumii și a diavolului, credința care s-a pierdut fiindcă, sugera el, nu te poți apropia de Dumnezeu decât fugind de lume și de dumnezeul ce o guvernează – diavolul. Mai adăuga printre altele că mulți credincioși nu mai pot defini, în lumina Scripturilor, sensul noțiunii lume, iar cât despre Marele înșelător au serioase îndoieli că ar exista. Nu l-am contrazis atunci, dar i-am promis că o să reflectez la această idee. Textul citat mai sus, din cartea Proverbele, nu trebuie să-l citești numai în cheia lui autoritativă, ci și în cea a necesității logice, adică așa cum ti-am scris, în ce mă privește, cred că acel text se adresează în special tinerilor, căci în tinerețe se pune piatra unghiulara a personalității fiecăruia și nu mai târziu. Ai observat că orice mlădiță este mai elastica și mai ușor de modelat primăvara? Ai băgat de seamă, iarăși, că vasul de lut este format de mâna olarului atunci când lutul e moale și se supune fiecărei atingeri? Și încă ceva, preaiubite frate, așa cum vasul de lut este lucrat de o singura mână, tot astfel, deși remarcam că în cartea Proverbele sunt multe texte care se adresează tinerilor, totuși o singură inspirație le-a alcătuit și o singura autoritate le va folosi în formarea ta, fie pentru viața aceasta, fie pentru cea viitoare. Cred că aș putea parafraza pentru tine un anume proverb spunând: „Spune-mi ce înveți și-ți voi spune cine ești și mai ales ce vei deveni”.

 

Rămâi sănătos!

                                                                                                                      Zaharia Bica 

This entry was posted in Meditatie. Bookmark the permalink. Follow any comments here with the RSS feed for this post.

Lasă un răspuns

Autentificare




Am uitat parola
Vreau sa ma inregistrez
  • Răscumpărați timpul

  • Evenimente