Istoricul bisericii

“Totuş în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit, căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 8:37-39)

Aceste cuvinte au fost spuse cu mai bine de 2000 de ani în urmă de către apostolul Pavel bisericii din Roma şi prin extensie tuturor creştinilor din toate timpurile.

Timp de mai bine de 45 de ani bisericile din România au trăit sub dominaţia unuia dintre sistemele politice cele mai restrictive din istoria modernă, comunismul.

Una dintre ideile de bază ale sistemului comunist era aceea că nu există Dumnezeu. În consecinţă, orice încercare de exprimare a propriei opinii în acest sens era oprimată. Iată de ce biserica română a experimentat una dintre cele mai aprige miscări anticreştine din istoria modernă. Cu toate aceastea biserica a înaintat, s-a dezvoltat numeric, ba mai mult decât atât a trăit pe culmile cele mai înalte ale trăirii cu Dumnezeu.

Căderea comunismului din anul 1989 a adus cu sine şi posibilitatea plecării în străinătate a cetăţenilor români, aceasta datorându-se în mare parte situaţiei economice dezastruase în care se găseau cele mai multe familii române.

Italia a fost una dintre ţările Europene înspre care s-au îndreptat cei mai mulţi imigranţi români. Primii români au ajuns în Italia în anul 1990. Dorinţa românilor creştini care plecau în străinătate a fost nu numai aceea de a ajuta familiile rămase acasă, dar şi aceea de a crea fântâni pentru suflet, locuri în care să se regasească părtăşia creştină, să primească invaţătură şi călăuzire din Cuvântul Lui Dumnezeu, să se închine lui Dumnezeu cu mulţumire pentru ocrotirea şi purtarea Lui de grijă.

Primele slujbe de cult ale bisericii din Roma au avut loc la început în cadrul Bisericii Evanghelice italiene din Tor Lupara care a permis fraţilor români participarea la slujbele de cult alte bisericii lor. Bariera lingvistică nu a reprezentat un impediment în dorinţa după părtăşia creştină în rugăciune, cântare, citire şi explicare a Cuvântului lui Dumnezeu. Datorită numărului mereu crescând de fraţi români care veneau în Italia, în anul 1994 s-a ajuns la imposibilitatea de a mai participa cu toţii la slujbele de cult ogranizate de fraţii italieni. Acestia din urmă au cedat localul bisericii lor pentru o întâlnire săptămânală a fraţilor români. Acest lucru s-a întâmplat după o mare perioadă de post şi rugăciune a fraţilor veniţi în Italia şi a familiilor rămase acasă, şi a fost un prim pas în împlinirea scopului final al lui Dumnezeu pentru românii din Tor Lupara: o biserică penticostală română de sine stătătoare.

Anul 1996 a fost foarte important în dezvoltarea bisericii noastre. În acel an a fost abrogată prima lege ce permitea dreptul de şedere şi de lucru a imigranţilor în Italia. După aceasta au început să vină în Italia primele femei românce. Familii au început să se reîntregească iar altele să se formeze, astfel crescând numărul credincioşilor penticostali din Tor Lupara.

Una dintre problemele bisericii române era aceea că nu exista nici un frate lucrător român care să oficieze slujbele de cult. Până în anul 1997, pastorul italian Roberto Gentillini a făcut această lucrare în sânul bisericii.

În anul 1995 încep primele slujbe în limba română în Roma, în biserica păstorită de fratele Augustino Mazdea. S-a obţinut localul bisericii pentru programul de duminică dimineaţă. În pofida distanţelor mari care despărţeau unele cartiere din Roma de Tor Lupara, fraţii români participau regulat la întâlnirea de miercuri seară (în biserica italiană păstorită de fratele Gentillini în Tor Lupara) şi la cea de duminică dimineaţă (în biserica italiană pastorită de fratele Mazdea în Roma). Aceste prime întâlniri au fost de neuitat pentru toţi participanţii.

În anul 1997 au loc primele ordinări de presbiteri români, fratele George Pomohaci şi la patru luni mai târziu alţi trei fraţi: Ştefan Apopei, Viorel Roşca şi Marius Livanu. Datorită numărului mereu crescând de membri (fraţi veniţi din ţară dar şi români care înţelgând importanţa unei relaţii cu Dumnezeu se întorceau la EL în Italia), s-a hotărât înstituirea a două biserici române: una în Tor Lupara condusă de fraţii Ştefan Apopei şi Viorel Roşca, şi alta în Roma, condusă de fraţii George Pomohaci şi Marius Livanu.

Primul serviciu divin în biserica penticostală română din Tor Lupara are loc în data de 10 octombrie 1999 în localul închiriat din Via Della Torre nr.57. La acea dată biserica funcţiona cu un număr de 120 membri. Având un local propriu, biserica nu s-a limitat la o întâlnire în timpul săptămânii şi una duminica dimineaţa ca până atunci. Astfel în biserica din Via Della Torre au început să aiba loc întâlniri de cult marţi, joi şi duminică.

În urma implicării în lucrarea Domnului a fraţilor Nelu Lica, Liviu Cârstean şi Gică Zetu, iau fiinţă în sânul bisericii corul mixt, orchestra de mandoline şi corul bărbătesc. Până în anul 2005 numărul membrilor bisericii a crescut până la 319, iar numărul copiilor la 170. Localul în care se ţineau întâlnirile era de doar 250 de locuri. La somarea autorităţilor, biserica a fost anunţată că trebuie să îşi schimbe locaţia.

La începutul anului 2005 Dumnezeu a făcut posibilă cumpărarea unui local în Via Eugenio Montale nr.6 Fonte Nuova Roma, pentru achiziţionarea căruia a fost înstituită “Assemblea Cristiana Evangelica Romena-Betania”. Proprietarul localului din Via Delle Torre unde aveau loc toate slujbele de cult a nunţat conducerea bisericii că începând cu luna septembrie 2005 localul devenea indisponibil. Biserica s-a găsit într-o situaţie dificilă: lipsa unui locaş de închinare. De data aceasta situaţia bisericii era mai gravă decât în anul 1994 când se lupta pentru posibilitatea unor slujbe de cult în limba română. De data aceasta trebuiau sistate toate întâlnirile care aveau loc în sânul bisericii: slujbele de duminică dimineaţa şi după-masă, întâlnirea de rugăciune de marţi seară, slujba de rugăciune şi evanghelizare de joi seară, întâlnirea de studiu biblic a tinerilor, orele de scoală duminicală la care participau peste 100 de copii, repetiţiile de cor mixt, cor bărbătesc şi orchestră. În această situaţie biserica a apelat la fraţii italieni care şi la începuturile bisericii au fost de un mare ajutor. Datorită acestora biserica se putea întâlni o dată pe saptămână, duminică dimineaţă.

Luna octombrie 2005 a marcat începuturile lucrărilor de amenajare a noului locaş de închinare. Părerile au fost impărţite în ceea ce priveşte achiziţionarea noului locaş, dar pe măsura ce lucrările de amenajare se derulau biserica a atins un nou nivel al unităţii. Toate lucrările au fost duse la sfârşit fără nici un ajutor extern, fiecare dându-şi aportul pe măsura propriilor posibilităţi. Întreaga biserică a fost mobilizată: bărbaţi, femei, adolescenţi.

Lipsa posibilităţii de a avea mai multe întâlniri săptămânale la nivel de biserică a dus şi la imposibilitatea funcţionării şcolii duminicale. Învăţătorii de şcoală duminicală, înţelegând dificulatatea situaţiei au propus conducerii întâlniri la nivel de grupe care să aiba loc în sânul familiilor. Cele mai multe familii au înţeles importanţa acestei lucrări şi şi-au deschis larg înimile şi casele pentru copiii bisericii.

Biserica a decis ca în ultima zi a anul 2005, deşi lucrările de amenajare nu erau încă finalizate, să aiba loc prima întâlnire în noul locaş de închinare. Acea seară a reprezentat o piatră de aducere aminte pentru toţi participanţii. Fiecare vedea clar mâna lui Dumnezeu care ocrotea, călăuzea şi susţinea biserica.

“Biserica se bucura de pace… se întărea  sufleteste şi umbla în frica Domnului şi, cu ajutorul Duhului Sfânt se înmulţea”.(Faptele apostolilor )

În toţi aceşti ani biserica a crescut numeric atât ca şi membri cât şi ca lucrători. În octombrie 2005 au fost numiţi în slujba de diaconi fraţii Natanel Ţicarat şi Vasile Străteanu. În luna aprilie 2006 aceeaşi fraţi au fost promovaţi în slujba de presbiteri. Tot la acea dată biserica număra 339 de membri plus copii. În anul 2009 fratele George Franciuc şi Ioan Câmpean sunt numiţi în slujba de diaconi. În 7 februarie 2010 sunt aleşi ca pastori fraţii Natanel Ţicarat şi Vasile Străteanu. La începutul anului 2010 biserica număra 420 de membri şi 260 de copii.

“Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfarşitul veacului”(Matei 28:20). Această promisiune a Domnului Isus şi-a găsit împlinirea în viaţa bisericii penticostale “Betania” din Fonte Nuova, Roma.

Comentariile sunt închise.

Autentificare




Am uitat parola
Vreau sa ma inregistrez
  • Răscumpărați timpul

  • Evenimente