Meditaţie

PREZENȚA DIVINĂ ÎN FIECARE ZI A ANULUI 2014

 

EXODUL 33:14 “… Voi merge Eu însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” În inima lui Moise era o rugăciune, o dorinţă inspirată de Dumnezeu însuşi. În spatele şi în jurul lui era tulburare şi încurcătură iar înaintea lui era necunoscutul. Poporul lui Dumnezeu era sub teribila ameninţare a consecinţelor necredincioşiei lui. Şi în mijlocul unor astfel de împrejurări, din inima aceluia care a rămas credincios, a ieşit un suspin auzit numai de Dumnezeu:”… Arată-mi căile Tale” (vs. 13) şi “Arată-mi slava Ta!”. Şi Domnul i-a răspuns: “… Eu însumi voi merge înaintea ta şi-ţi voi da odihnă”. Dumnezeu aude astfel de rugăciuni şi vrea să le asculte. Pentru copilul Său, căile Sale sînt pregătite, trasate mai dinainte, deşi în înţelepciunea Lui le descopere una câte una; căci El vrea ca viaţa credincioşilor Lui ascultători să fie condusă de principiul credinţei. Să nu ne mirăm că El ne lasă în neştiinţă în ce priveşte forma pe care o vor lua căile Sale cu privire la noi. Ne este deajuns să ştim că El însuşi va merge înaintea noastră, deschizând drumul. A ne încredinţa căile în mâna Domnului înseamnă a-L slăvi. Dacă ascultăm şi îl urmăm pas cu pas, îi facem bucurie, căci Lui îi este preţioasă credinţa noastră încercată care este mai scumpă decât aurul care piere. El vrea ca astăzi cînd nu-L vedem, credinţa noastră să-I aducă cinste şi laudă. Dacă El ne cere credinţă, El o însoţeşte cu darul păcii, la care se adaugă nădejdea care nu înşeală, făcând să strălucească în inimile noastre ca o lumină crescândă. Ne trebuie ceva mai mult decît Prezenta Lui? Ea înţelege absolut tot. Ea este avangarda noastră şi ariergarda noastră. Ea ne asigură direcţia şi protecţia. Ea este înţelepciunea şi pacea noastră. Această Prezenţă slăvită ne este asigurată prin Duhul Sfânt; în mijlocul agitaţiei şi a furtunei, ea ne dă odihnă şi face ca viaţa noastră să fie roditoare şi biruitoare în încercări. Ea ne face să creştem în cunoştinţa lui Dumnezeu şi să ajungem la statura desăvîrşită a Domnului Hristos. Şi în plus, prin îmbrăcarea noastră cu această Prezenţă divină, viaţă noastră atrage sufletele la El. Să începem anul cu această PREZENTĂ si S-o menţinem zi de zi. Editare

Citeste mai departe
 
 
 
 

"Scrisoare din iad, din partea prietenului tău"

 

“Scrisoare din iad ” este o prezentare dramatică destinată să motiveze creștinii, să împartă și celorlați credința lor în Christos. Iadul este un loc înfiorător și aceasta este o prezentare înfiorătoare. Cum ar fi? Cum ar fi să ai un prieten care moare fără să-L reunoască pe Isus ca salvator personal? Cum ar fi dacă el sau ea ajung în iad? Cum ar fi dacă ai primi într-o zi o scrisoare de dincolo în poșta? O scrisoare din iad. O scrisoare din iad de la prietenul tău aflat în flăcări și veșnică tortură? Urmatoarele sunt o prezentare dramatică a unei scrisori scrisă fictiv de un elev pe nume Josh, unui prieten pe nume Zack. Dealtfel Zack a avut multe oportunități să-i spună lui Josh despre Isus. Dar nu a facut-o! Ei erau cei mai buni prieteni. Jucau fotbal împreună. Erau în aceaș clasă. Mergeau la petreceri împreună. Își spuneau unul altuia secrete din viață. Dar era un singur lucru pe care Zack nu-l arăta în viața lui, prietenului lui Josh … relația lui personală cu Isus Christos. Restul povestirei este simplă și tristă. Cateva beri în plus, condusul mașinii spre casă, un accident, o moarte, o înmormântare, o scrisoare... Aici este acea scrisoare în întregime: O SCRISOARE DIN IAD Dragă Zack, am murit astăzi. Este așa diferit de cum am crezut eu. Vezi tu, întotdeauna am crezut că lumea în care am ajuns este cețoasă și încâlcită, dar locul acesta este clar ca și cristalul. Este chiar mai real decât viața mea pe pământ. Pot să gândesc. Pot să vorbesc. Pot chiar să simt. Chiar dupa accident puteam să simt cum sufletul meu îmi părăsea trupul. Este un lucru înfricoșător. Mi s-a părut că te aud strigând la mine. Probabil a fost doar imaginație, cred. La început mergeam în șir ca să ne înregistreze, cred. M-au întrebat cum mă numesc. Și mi-l căutau într-o carte care este Cartea Vieții. Cred că nu l-au găsit pentru că imediat doi îngeri uriași care ședeau alături, m-au prins strâns de brațe și mă trăgeau afară. Eram îngrozit! Nu aveam idee de ce se întâmplă. Am întrebat îngerii unde mă duceau, dar nu mi-au dat nici un răspuns. I-am întrebat din nou. În cele din urmă mi-au spus: doar cei ce au numele scris în Cartea Vieții pot intra în paradis, ceilalți sunt condamnați în iad pentru totdeauna. Eram speriat! Îngerii m-au dus într-un fel de celulă de așteptare unde am stat și am meditat mult, mult timp. Vrei să știi la ce m-am gândit? M-am gândit la tine! Tu ești creștin, mi-ai spus-o tu însuți. Te-am întrebat despre asta și de trei ori pe zi. Teddy a adus vorba despre asta, iar tu ai râs. A adus din nou vorba, și ai schimbat subiectul. Înainte să ajung aici, chiar înainte de accident, întrebarea ce nu puteam să mi-o scot din minte era: de ce nu mi-ai spus niciodată despre cum pot să ajung să fiu creștin? Ai spus că ești prietenul meu! Dar dacă erai cu adevarat ar fi trebuit să-mi spui despre acest Isus. Să-mi spui cum să nu ajung în acest loc înfiorător. Îmi simt inima cum îmi sare din piept. Îngerii au hotărât să mă închidă în IAD și coboară acum la mine în celulă! Se aud sunetele pașilor lor! Am auzit de acel IAD, Ei îi spun Lacul de Foc. Nu pot să văd nimic, sunt înspăimântat! Îngerii sunt la ușă! Nu .. nu .., intră în celulă! Mă prind, mă leaga cu o frânghie! Deja pot să simt mirosul de sulf ars și lavă. Pot să văd marginea prăpastiei! S-a terminat, sunt fără speranță! E tot mai aproape … aproape … ! Inima mea este plină de frică! Mă aruncă în flăcări pentru totdeauna! Asta este! Mă aruncă înăuntru! FOC! DURERE! IAD! De ce Zack? De ce nu mi-ai spus despre ISUS?

Semnat, prietenul tău … Josh

P.S. Aș fi vrut să fii și tu aici   Nu mă deranja! Nu mă deranja cu suflete care trebuie salvate! Am programul meu, am școală de făcut, sporturi de jucat, lucruri importante în atenție. Nu mă deranja cu colegii mei de la lucru! Ei au propria lor religie. Nu am timp să le schimb concepția. Iadul este propria decizie. Nu mă deranja cu acea mică fetiță care se joacă pe stradă. Este prea tânără să înțeleagă ce poate face Salvatorul. Nu mă deranja cu ce muzică pot să ascult! Muzica aceea în care oamenii zbiară. De altfel aș vrea să știu cine sunt ei. Cine sunt aceste victime care zbiară. Nu mă deranja cu cine sunt ei! Chiar nu vreau să le atrag atenția. Pentru că colegul meu sau acea mică fetiță sunt în IAD și strigă numele meu. Nu mă deranja … ! Click aici pentru video: O scrisoare din iad, din partea prietenului meu    

Citeste mai departe
 
 
 
 

SCRISOAREA a XXXI-a

 

Am accentuat suficient de mult, la ultima noastră întâlnire, responsabilitatea actului lecturii, explicându-ți atunci - în această scrisoare voi fi scurt - că relația cu o carte este o experiență esențială, este intrarea într-o relație totală cu o stare de spirit profund modelatoare.                                                                                                                               Vrând, nevrând, chiar după ce ai aruncat o carte din mână, spiritul autorului ei rămâne, pentru toată viața ta, arhitectul personalității tale, fără să conștientizezi asta. Citind la întâmplare sau în mod disciplinat, viața ta va deveni, poate fără să-ți dai seama, oglinda cărților citite. Lectura nu este un simplu joc sau divertisment, din moment ce cărțile pe care le citești sunt practic niște spovedanii periculoase cărora autorii lor, oricât ar încerca, nu li se pot sustrage și când te gândești că mulți din aceștia sunt, sau au fost, oameni ambițioși, plini de otrava invidiei, necredincioși, mincinoși, vulgari și chiar demonizați. Atunci când citești - și eu te admir pentru răbdarea ta la lectură - asimilezi conținutul cărții în însăși substanța cugetului tău și aproape, pe neobservate, iți potrivești simțirea, gândirea și toată viața cu ceea ce îți comunică autorul cărții. Într-un fel spus, cartea este și un lucru primejdios și lucrul acesta trebuie să-l ai în vedere. Acum dacă ești atât de prevăzător, încât nu-i deschizi casa ta oricui îți bate la ușă, atunci de ce pe masa ta ar putea sta deschisă fără primejdie orice fel de carte? Așa că nu mă mir că, citind cartea scriitorului rus Dostoievski, „Crimă și pedeapsă,” te-ai tulburat așa de mult, tulburări pe care nu ai prea reușit să mi le descrii.                                                                                                              Totuși, faptul că zile în șir nu te-ai putut ruga, că brusc un fel de tenebre, te-au învăluit întunecându-ți seninul sufletesc și de atâtea ori ai zvârlit cartea din mână hotărât să o abandonezi, ca mai apoi s-o dorești din nou atras ca de ceva straniu, precum pasărea de ochii șarpelui ce o fixează hipnotic, ba mai mult, somnul îți era adesea bântuit de coșmaruri, toate acestea și altele, subliniază îndeajuns adevărul, că nu-ți poți alege atât de lesne, fără o matură chibzuință, ori ce lectură. O carte pe care o citești în pacea bibliotecii tale sau a camerei unde te afli ar trebui, prin oglindirea realității și nu a unei imaginației bolnave, să aducă în sufletul tău mai multă lumină, prin ea să reușești să cucerești încă o măsură din adevărul pe care îl râvnești, fie că este vorba de adevărul mântuirii sau de un adevăr dintr-un domeniu oarecare, sau chiar o mai bună cunoaștere de sine. Iată de ce, o alegere responsabilă și clarvăzătoare se impune și dacă nu este prea mult ți-aș recomanda să-ți alegi un mentor, care să-ți recomande lecturile pe care trebuie să le faci, mai ales că tu ești credincios de curând și în sufletul tău credința în Adevăr s-a înfiripat de puțină vreme, așa că nu poți permite nici cea mai mică neglijență în alegerea lecturilor tale.                                       Nu vreau să lipsesc de autoritate ceea ce ți-am scris până aici, dar nici ceea ce-ti voi serie mai departe, de aceea pun temei cuvintelor mele textul inspirat „Încetează, fiule, să mai asculţi învăţătura, dacă ea te depărtează de învăţăturile înţelepte.” (Proverbele 19:27). Dacă îți propui să citești acest text cu accentul potrivit, vei înțelege că ceea ce-am scris mai sus sunt principii, care se subsumează acestei porunci a Domnului "Încetează, fiule ...". Nu este o rugăminte, după cum vezi, sau o recomandare, ci un imperativ adresat cu precădere tinerilor, adică celor a căror personalitate se află în plină formare. Acum dacă rețin bine, într-una din scrisorile tale mi-ai scris că din punctul tău de vedere, așa cum ți l-ai format din cărțile de teologie, harul mântuirii a dizolvat categoric porunca, așa că tu nu mai ai de-a face cu ea.                                                                                                                                     Adică, altfel spus, un creștin mântuit așa cum te consideri și tu și care-ți zidești viața pe Har și iubire, nu mai are nevoie de poruncă. Nu vreau să intru în amănunte acum, dar vreau să-ți atrag atenția că în cartea Proverbele lui Solomon, de care te-ai legat pentru multă vreme, vei găsi trei feluri de apeluri adresate cititorului, care deși pot avea același scop se diferențiază totuși în caracterul lor: sfaturi, îndemnuri, porunci.                        Diferențierea de care am pomenit este ușor observabilă, căci dacă e vorba de un sfat, acesta ți-l poate da oricine fără ca să fi obligat, în vreun fel sau altul să-l asculți. De asemeni, un îndemn pe care-l poți primi din partea oricui, dar când vorbim de poruncă, aici lucrurile se schimbă, întrucât ea implică o autoritate recunoscută și de care trebuie să ții cont, așa că nu oricine îți poate porunci, ci numai cine este investit cu această autoritate, autoritate ce implică în mod categoric:                                                                                            • pedeapsa pentru neascultare care înseamnă sfidarea autorității;                                                      • răsplata pentru ascultare care înseamnă respect pentru autoritate.                                    Prin urmare, porunca este expresia autorității lui Dumnezeu, autoritate care rămâne și căreia nu numai că nu i se aduce nici un fel de știrbire datorita iubirii ce se cere de chiar Dătătorul poruncii, ba mai mult, chiar iubirea este obiectul poruncii. De aceea: "Cine nesocotește cuvântul Domnului se pierde, dar cine se teme de poruncă este răsplătit" (Proverbele 13:13).                                                                                                                          Îți scriu aceste lucruri pentru că trăim într-un veac în care orice fel de autoritate este ridiculizata, un veac al disoluțiilor periculoase, moda diabolică care și-a pus amprenta pe nesimțite, chiar și pe teologia Persoanei Divine, așa încât cărțile de morală sugerează mai degrabă imaginea unui Dumnezeu bun, care zâmbește îngăduitor precum un moșneag, la toate ghidușiile și nebuniile creștinilor, dizolvându-și autoritatea în propria-i bunătate. Așa că, pentru mulți creștini moderni, Biblia lui Hristos, a sfinților Apostoli și a Bisericii primare, adică Vechiul Testament, a ajuns un fel de pubelă în care s-au adunat gunoaiele istoriei lui Israel, popor care a fost înlocuit de noul Israel, care este Biserica.                                        Prin urmare, se consideră că Biserica nu mai are nimic în comun cu acel popor și nici prea mult cu Scripturile lui, altfel cum îți ,explici faptul că cele mai multe calendare cu texte alese pentru a fi citite la serviciile divine, sau liturgice, în cursul unui an, nu cuprind texte din Scripturile vechi, ci exclusiv din Noul Testament?                                                            Pentru alții, și numărul acestora crește periculos, Vechiul Testament nu numai că nu este normativ, ci mai degrabă, un fel de magazie de vechituri, în care doar Isus și sfinții apostoli au avut autoritatea să intre, să "cotrobăiască" și să aleagă pentru creștini ceea ce le este necesar pentru mântuire, în consecință dacă un anume adevăr nu este de găsit răspicat afirmat în Noul Testament - și acesta este un criteriu foarte serios în valorificarea Cuvântului lui Dumnezeu dat lui Israel - ci numai în Scripturile vechi, adevărul acela trebuie ignorat și respins ca fiind inoperant, ba chiar periculos. Este oare o formă de antisemitism pe care o slujim fără să știm? Poate ai rămas șocat când, în una din scrisori, ti-am spus că Nebunia a ajuns să cârmuiască din umbră chiar și marile universități teologice.  • "Încetează, fiule, să mai asculți învățătura dacă ea te îndepărtează...".                           Iartă-mă pentru această paranteză prea generoasa, dar o cred necesară pentru tine care vrei sa pui cu înțelepciune trainică temelia personalității tale de mâine. Dacă mă gândesc bine, porunca aceasta a lui Dumnezeu țintește nu numai cărțile după care ești dat în vânt, dar și programele TV și prietenii de care te știu că ești înconjurat, așa că îți atrag atenția să faci ordine, dacă țelul tău este acela de a crește către Cel ce este Capul, Hristos. Cărțile să-ti fie precum ți-am scris, dar din lecturile tale zilnice sa nu lipsească Cartea Cărților, Biblia. Cât despre prieteni, alegeți puțini și dintre aceia care sunt prieteni și cu Dumnezeu. Mai greu o să-ți fie să alegi acele programe TV, care să-ți sporească apetitul duhovnicesc pentru sfințenie, rugăciune și citirea Cuvântului lui Dumnezeu. Oricum, atunci când vei reuși să identifici un astfel de program și foloasele lui, să-mi scrii grabnic, însă căutând acel program să nu uiți nici o clipă că Dumnezeul veacului prezent este înșelătorul Diavol. Mai crezi ca există așa ceva? Dacă cumva te îndoiești, vreau să-ți atrag atenția că este imperios necesar să crezi în Dumnezeul Bibliei, dar și în diavolul Bibliei, în Cel dintâi, ca să te apropii de EI în fiecare zi iubindu-L, în cel de-al doilea ca să fugi cât poți de mult.                     Cineva, frământat și adânc îndurerat de regresul moral al Bisericii, îmi sugera zilele trecute, într-o stare de vorbă, că una din soluții pentru a ieși din criza actuală ar fi să căutăm să cultivăm în cei credincioși, prin predicile noastre, credința în existența lumii și a diavolului, credința care s-a pierdut fiindcă, sugera el, nu te poți apropia de Dumnezeu decât fugind de lume și de dumnezeul ce o guvernează - diavolul. Mai adăuga printre altele că mulți credincioși nu mai pot defini, în lumina Scripturilor, sensul noțiunii lume, iar cât despre Marele înșelător au serioase îndoieli că ar exista. Nu l-am contrazis atunci, dar i-am promis că o să reflectez la această idee. Textul citat mai sus, din cartea Proverbele, nu trebuie să-l citești numai în cheia lui autoritativă, ci și în cea a necesității logice, adică așa cum ti-am scris, în ce mă privește, cred că acel text se adresează în special tinerilor, căci în tinerețe se pune piatra unghiulara a personalității fiecăruia și nu mai târziu. Ai observat că orice mlădiță este mai elastica și mai ușor de modelat primăvara? Ai băgat de seamă, iarăși, că vasul de lut este format de mâna olarului atunci când lutul e moale și se supune fiecărei atingeri? Și încă ceva, preaiubite frate, așa cum vasul de lut este lucrat de o singura mână, tot astfel, deși remarcam că în cartea Proverbele sunt multe texte care se adresează tinerilor, totuși o singură inspirație le-a alcătuit și o singura autoritate le va folosi în formarea ta, fie pentru viața aceasta, fie pentru cea viitoare. Cred că aș putea parafraza pentru tine un anume proverb spunând: "Spune-mi ce înveți și-ți voi spune cine ești și mai ales ce vei deveni".   Rămâi sănătos!                                                                                                                       Zaharia Bica 

Citeste mai departe
 
 
 
 

MATURITATEA - „Să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, și să mergem spre cele desăvârșite”

 

„Să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, și să mergem spre cele desăvârșite” (Evrei 6:1). Spiritual vorbind, unii dintre noi nu au crescut. „Voi...trebuia să fiți învățători, aveți trebuință de cineva să vă învețe” (Evrei 5:12-6:1). Așa cum există semne ale creșterii fizice, există semne ale maturității spirituale, cum ar fi cele menționate în 1Petru 3:8-12 : 1) „Toți să fiți cu aceleași gânduri.” Unitatea nu este același lucru cu uniformitatea, când fiecare trebuie să gândească la fel. Nici cu unanimitatea, când fiecare trebuie să fie de acord cu orice. Unitatea se concentrează pe ceea ce ne unește, nu pe ceea ce ne separă. 2) „Simțind cu alții.” Interpretarea grecească a cuvântului simpatie este „a simți pentru alții.” „Bucurați-vă cu cei ce se bucură; plângeți cu cei ce plâng” (Romani 12:15). Când devii mai preocupat de alții decât de tine, începi să te maturizezi. 3) „Iubind ca frații.” Cu toții avem nevoie de prieteni care să ne iubească și care să ne susțină. Decanul Universității Taylor a spus că una din cele mai mari speranțe ale lui este să aibă opt prieteni la înmormântarea lui și care să nu se uite la ceas nici măcar odată! 4) „Fiți ... miloși.” În această epocă e ușor să nu pleci urechea la cei în nevoi. Când Domnul Isus a văzut mulțimile, „I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite și risipite” (Matei 9:36). Oamenii aflți în suferință I-au atins inima și ei trebuie să atingă și inima ta. 5) „Fiți ... smeriți.” Un învățător al Bibliei spune: Căutați oportunități să dăruiți ... să zidiți în loc să dărâmați, să slujiți în loc să fiți slujiți, să învățați de la alții decât să solicitați pupitrul învățătorului.” Așadar până acum cum stai?

Citeste mai departe
 
 
 
 

Adevăruri ascunse

 

1 Ioan 2:14: ”V-am scris părinților, fiindcă ați cunoscut pe Cel ce este de la început. V-am scris tinerilor, fiindcă sunteți tari, și Cuvântul Lui Dumnezeu rămâne în voi, și ați biruit pe cel rău.” Acesta este unul dintre versetele care m-au făcut să mă întreb: Ce vroia să spună Ioan celor tineri afirmând că suntem tari, adică ce înseamnă să fii tare? Ceea ce face pe un tânăr să fie tare și să rămână tare, este Cuvântul Lui Dumnezeu care trebuie să rămână în noi, în orice împrejurare a vieții. Apoi el (Ioan) scrie că am biruit pe cel rău, această afirmație mă duce cu gândul la Domnul Isus când era pe pământ și a fost ispitit ca și noi, și un lucru interesant pe care l-am observat este că El a fost ispitit cu ceea ce era scris în Cuvânt. Diavolul venind cu prima ispită, Isus s-a folosit de un cuvânt din Lege, mai precis din Deuteronomul 8:3, spunându-I că omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura Lui Dumnezeu. A doua oară l-a ispitit punându-L să se arunce de pe acoperișul Templului. Citatul de care s-a folosit diavolul a fost din Psalmii 91:11-12. A treia ispită pe care i-a adus-o, a fost să se închine lui cu o consecință, că îi va da împarăția lui. Domnul Isus în toate ispitele pe care le-a avut s-a folosit de Cuvânt, și nu a ascultat de vocea diavolului. Cât de important este să rămâi tare în ceea ce este scris!!! Dar întrebarea care se poate ridica în unele inimi este: Cum poate să rămână Cuvântul Lui în noi și cum intră Cuvântul Lui în noi? Întrebările acestea nu se nasc în toate inimile, ci doar în acele inimi care deja și-au propus ca să fie tari, neclintiți, statornici, credincioși ca să nu poată fi luați prin iscusința unora în care nu lucrează Cuvântul, să fie nestatornici și mai mult de atât, să înainteze spre pierzarea sufletelor lor (2Petru 16-17). Răspunsul la întrebarea anterioară nu este greu pentru acele persoane care studiază, sau mai bine spus, cercetează Cuvântul pentru a-L cunoaște si a-L împlini. Aș vrea să citez niște versete după care să aprofundām acest subiect mai mult. Este scris în Ieremia capitolul 31 începănd cu versetul 31: ”Iată vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou. Nu ca legământul pe care L-am încheiat cu părinții lor, în ziua când I-am apucat de mână să-i scot di țara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de sorți asupra lor, zice Domnul. Ci iată, legământul pe care-L voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea în lăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Nici unul nu va mai învăța pe apropele sau pe fratele său zicănd: ”Cunoaște pe Domnul!” ci toți mă vor cunoaște, de la cel mai mic pănă la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.”Acestea sunt cuvintele Dumnezeului celui Prea Înalt rostite pentru poporul Israel. El avea în vedere vremurile viitoare pentru acest popor și Le-a făgăduit că va face o schimbare nu de mică importanță. A spus că va schimba legământul pe care L-a făcut cu poporul când L-a scos din țara Egiptului. ”Legământul dintâi avea și el porunci privitoare la slujba Dumnezeiască și la un locaș ceresc de închinare” (Evrei 9:1), mai avea și legi privitoare la curățirea trupului. Partea cea mai însemnată a legii a fost dată poporului pe muntele Sinai prin Moise, care era mijlocitorul acelui legământ zicănd: ”Ascultă Israele legile și poruncile pe care vi le spun astăzi în auzul vostru. Învățați-le și împliniți-le cu scumpătate! Domnul Dumnezeu a încheiat  un legământ cu noi la Horeb. Nu cu părinți noștri a încheiat Domnul legământul acesta, ci cu noi care suntem toți vii astăzi, aici! Domnul ne-a vorbit față în față pe munte din mijlocul focului. Eu am stat atunci între Domnul și voi ca să vă vestesc Cuvântul Domnului; Căci vă era frică de foc și nu v-ați suit pe munte.”(Deuteronomul 5:1-5). Moise nu a spus altceva, ci ceea ce a primit de la Dumnezeu și anume cele 10 porunci pe care le știm cu toții. Dumnezeu pentru că avea în vedere faptul că ei (poporul) nu vor stārui în împlinirea acestor porunci, le-a scris El însuși pe două table de piatră cu degetul Său. Dumnezeu o dată ce le-a dat legământul le-a dat și făgăduințe asupra acestui legământ. ”Căci îți poruncesc astăzi să iubești pe Domnul Dumnezeul Tău, să umbli pe căile Lui și să împlinești poruncile Lui, ca să trăiești și să te înmulțești, și ca Domnul Dumnezeul Tău să te binecuvinteze în țara pe care o vei lua în stăpânire. Dar dacă inima ta se va abate, dacă nu vei asculta și te vei lăsa amăgit să te închini înaintea altor dumnezeii și să le slujești, vă spun astăzi că veți pieri și nu veți avea zile multe în țara pe care o veți lua în stăpânire, după ce veți trece Iordanul.”(Deuteronomul 30:16-18). Și după cum orice legământ ca să aibă putere și să rămână tare trebuie neaparat să fie cel puțin doi martori, Dumnezeu a pus doi martori și anume: cerul și pãmântul (Deuteronomul 30:19). Vedeți legământul cel vechi. Îl cunoaștem unii mai bine, alții mai puțin, dar cel mai însemnat să știm dacă a avut loc această schimbare a legământului poruncită de Dumnezeu în diverse locuri și timpuri diferite. Dumnezeu a vorbit prin mulți proroci că va face această schimbare, prin Ieremia, prin Ezechiel, chiar însuși lui Moise. Nu putem uita de Daniel, și apoi apostolul Petru afirmă: ”Prorocii care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ținta cercetărilor și căutărilor lor stăruitoare. Ei au cercetat ce vremi și ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos care era în ei când vestea mai dinainte patimile lui Hristos și slava de care aveau să fie urmate. Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei însăși, ci pentru voi spuneau acele lucruri pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propavăduit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer, și în care chiar îngerii doresc să privească” (1 Petru 1:10-12). Încetul cu încetul ajungem să credem că a avut loc acea schimbare. Dar haidem să ne oprim un pic și să ne aducem aminte ce i-a vorbit Dumnezeu lui Daniel în privința aceasta. Dumnezeu a dat un vis împăratului Nebucadnețar și visul era acesta: ”Împăratul s-a uitat și a văzut un chip mare și de o strălucire nemaipomenită. Stătea în picioare în fața lui, și înfățișarea era înficoșătoare. Capul chipului acesta era de aur curat, pieptul și brațele îi erau de argint, pântecele și coapsele îi erau de aramă, fluierele piciorelor îi erau de fier și parte de lut. Împăratul se uita la acest chip, și s-a desprins o piatra fără ajutorul vreunei mâini, a izbit picioarele de fier și de lut ale chipului și le-a făcut bucăți. Atunci fierul, lutul, argintul, și aurul s-au sfărâmat împreună și s-au făcut ca pleava din arie vara; le-a luat vântul și nici urmă nu s-a mai găsit de ele. Dar piatra care a sfărâmat chipul s-a făcut un munte mare și a umplut tot pământul” (Daniel 2:31-35). Duhul Domnului a venit peste Daniel și a tâlcuit acest vis afirmând că visul este adevărat, iar tâlcuirea este temeinică. Iată tâlcuirea pe care a dat-o: cele patru materii erau patru împărății, prima era foarte puternică, o aseamăna cu aurul, a doua mai puțin puternică, tot așa până la a patra împărăție care era în parte puternică, iar în parte slabă. Era asemănată cu lutul împletit cu fierul. Daniel spune: Dar în vremea acestor împărății, Dumnezeul cerului va ridica o împărăție care nu va fi nimicită nici o dată și care nu va trece sub stăpânirea altui popor. Ea va sfărâma și va nimici acele împărății și ea însăși va dăinui veșnic. Aceasta reprezintă piatra pe care a văzut-o  dezlipindu-se din munte fără ajutorul vreo unei mâini și care a sfărâmat fierul, lutul, argintul și aurul. Dumnezeul cel mare a făcut cunoscut ce are să se întâmple după aceasta (Daniel 2:44-45). Din acest vis și din tâlcuirea lui se poate vedea că Dumnezeu a dat încă o dată o dovădă că va face acea schimbare. Apostolul Pavel spune: ”Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea. Și pentru că suntem fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său care strigă: ”AVA” adică ”Tată””(Galateni 4: 4-6). Dumnezeu a început să împlinească hotărârea pe care o luase, dar înainte că să pună Legile și poruncile în inima noastră, trebuia să aibă loc neapărat o curățire a inimii pentru că El este Sfânt, și tot așa cum nu se pune vin nou în burduf vechi pentru că se sparge, sau nu se pune un petic nou la o haină veche pentru că se va rupe, El Dumnezeu nu putea face altfel. Nu era deajuns doar o curățire a trupului la care se putea ajunge împlinind Legământul cel vechi, ci trebuia o curățire și a inimii, adică a cugetului care este în fiecare om. Trebuia să aiba loc această curățire de întinăciunile trupești, și Fiul lui Dumnezeu spune: ”Iată-Mă (în sulul cărții este scris despre Mine), vin să fac voia Ta Dumnezeule” (Evrei 10:7). Apoi Ioan Botezătorul mărturisește despre El zicând: ”Iată Mielul Lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”(Ioan 1:29). Știm bine această Lege a Lui Dumnezeu care spune că cine a păcătuit, adică cine a încălcat Legea Lui, are ca și consecință moartea veșnică a sufletului. El Dumnezeu, afirmă că toți am păcătuit și suntem lipsiți de Slava Lui. Această curățare era imposibilă, pentru că Dumnezeu nu este schimbător în hotărârile și planurile Lui, cum este omul. Deci toți eram rânduiți morții veșnice, dar mulțumiri fie aduse Lui Dumnezeu care a trimis pe Fiul Său din femeie, având un trup ca și al nostru, ispitit ca și noi dar fără păcat, a murit în locul nostru pentru păcatele noastre ca să avem o curățire deplină! Uitați ce afirmă unul din cei ce au crezut: ”Căci dacă sângele taurilor și al țapilor, și cenușa unei vaci stropite peste cei întinați îi sfințește și aduce curățirea trupului, cu cât mai mult sângele Lui Hristos, care prin Duhul cel veșnic, s-a adus pe Sine jertfă fără pată Lui Dumnezeu, vă va curăța cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiți Dumnezeului Celui Viu!” (Evrei 9: 13-14). Fiul Lui Dumnezeu a murit în locul nostru pentru păcat, dar mai mult decât aceasta, pentru că în El nu s-a găsit păcat a putut afirma: ”Tatăl mă iubește pentru că îmi dau viața, ca iarăși s-o iau. Nimeni nu mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși: aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu”(Ioan 10: 17-18). Deci El, Fiul Lui Dumnezeu, nu a rămas printre cei morți, ci a înviat pentru că în El nu era păcat. Și acum oricine crede în jerta Lui este curățit, adică iertat de păcatele lui. Uitați ce mărturisește apostolul Pavel în care era Duhul Sfânt: ”Să știți  dar fraților că în El ni se vestește iertarea păcatelor; și oricine crede este iertat prin El de toate lucrurile de care n-ați fi putut fi iertați prin Legea lui Moise. Luați seama să nu vi se întâmple ce se spune în proroci: ”Uitați-vă disprețuitorilor, mirați-vă și pieriți; căci în zilele voastre, am să fac o lucrare pe care n-o veți crede nicidecum dacă v-ar istorisi-o cineva”(Fapte 13: 39-41). Deci, dacă ne aducem acum aminte de hotărârea schimbării legământului, vedem cum Dumnezeu cel Credincios în hotărârea Lui a împlinit ce promisese, căci El ne va ierta păcatele și nu-Și va mai aduce aminte de nelegiuirea noastră. Acum nu mai rămâne decăt ca noi să credem în lucrarea pe care a făcut-o ca să putem fi iertați. Cei ce cred au deci curățirea fie în trup, fie în inimă. Acum pare și logic ca într-un vas curățit să fie pus un untdelemn de o mare importanță. Cine nu întrebuințează un burduf nou ca să pună vin bun în el? Vedem cum Dumnezeu a pregătit toate lucrurile. Această curățire este posibilă! Cel care crede o mărturisește prin botezul în apă. Ucenicul Domnului Petru spune: ”Botezul nu este o curățire de întinăciunile trupești, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învieria lui Isus Hristos” (1 Petru 3:21). Acum o dată făcută posibilă curățirea, Dumnezeu voiește ca să pună legile și orânduielile înlăuntrul omului. Dacă Legământul cel vechi, legile și poruncile erau scrise pe niște table, acum după hotărârea Lui nu le mai scrie pe table, căci acestea erau puse într-un loc preasfânt, așezate în templu, ci le pune în inima omului care a fost curățită! Iată ce mărturisea Fiul Lui Dumnezeu când era pe pământ: ”Totuși vă spun adevărul: vă este de folos ca să Mă duc, căci dacă nu Mă duc Eu, Mângăietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite ”(Ioan 16-17). Să știți că El a spus adevărul și s-a înălțat la cer, s-a dus la Tatăl. Ce credeți, că El nu s-a ținut de promisiunea făcută? Bineînteles, și a trimis pe Mângăietorul, adică Duhul Sfânt. Iată ce mărturisesc ucenicii: ”Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic și a umplut toată casa unde ședeau ei. Niște limbi ca de foc au fost văzute împărțindu-se printre ei și s-au așezat câte una pe fiecare din ei. Și toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească” (Fapte 2: 2-4). Apostolul Pavel prin înțelepciunea primită de la Tatăl pune o întrebare: ”În adevăr, cine dintre oameni cunoaște lucrurile omului, afară de duhul omului care este în el? Tot așa, nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu” (1Corinteni 2: 11-12). El ne-a promis că ne va da Duhul Sfânt ca să putem cunoaște și noi lucruile lui Dumnezeu. Chiar însuși Fiul lui Dumnezeu când era pe pământ învăța: ”Dar Mângăietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu vă va învăța toate lucrurile și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu” (Ioan 14:26). Vedeți cum Dumnezeu cel Credincios s-a ținut de promisiune și după ce a curățit trupul și cugetul nostru a pus Legile Lui în mintea noastră!!! Revenind la vechiul Legământ, Dumnezeu a dat anumite legi pentru curățire, dar acel care respecta cu strictețe acele legi nu putea să intre în Tabernacol, decât în Locul Sfânt. Nu era îngăduit să intre cu nici un chip în Locul Preasfânt. După ce a murit Fiul lui Dumnezeu pe cruce, acea perdea care despărțea Locul Sfânt de Locul Preasfânt, s-a rupt în două. Aceasta simbolizează că avem intrare liberă în Locul Preasfânt, dacă ne curățim. Dar ce se făcea în Locul Preasfânt? Dumnezeu stătea de vorbă cu marele preot, prezentându-Se între cei doi heruvimi. Iată ce întrebare pune apostolul Pavel îndemnat de Duhul lui Dumnezeu care era în el, unor credincioși: ”Nu știți că voi sunteți Templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?”(1 Corinteni 3:16). Acum pentrucă El ne-a făcut trupurile noastre niște Temple curate și preasfinte, nu mai rămâne nici o piedică ca Duhul lui Dumnezeu să nu locuiască în noi și să facă lucrarea de-a ne învăța Legile Lui Dumnezeu. Iată o mărturisire de-a lui Ioan care rodește în noi o mai mare nădejde: ”Cine păzește poruncile Lui rămâne în El, și El în el. Și cunoaștem că rămânem în El prin Duhul pe care ni l-a dat” (1Ioan 3:24). Dar de ce era nevoie de schimbara unui Legământ cu un altul? Haidem să ne aducem aminte ce s-a întâmplat în grădina Eden cu Adam și Eva. Dumnezeu le-a poruncit să nu mănânce din doi pomi care erau în grădină și anume din pomul cunoștinței binelui și răului, și din pomul vieții veșnice. Dar ei fiind ispitiți de diavolul, au mâncat. Aceasta a avut o consecință, și anume: prin faptul că ei au mâncat, Dumnezeu trebuia să pună în mintea omului cunoștința binelui și răului. Această lucrare a făcut-o Dumnezeu în mod progresiv, și ne aducem aminte cum prin Moise, Dumnezeu și-a descoperit Legea care a adus cunoștință în ceea ce privește binele și răul. Vedem în istoria poporului Israel căci chiar dacă ei au avut această revelație a Legii, nu au putut s-o țină ca să fie plăcuți înaintea Creatorul. Atunci la ce îți folosește să știi un lucru, chiar bun să fie, dacă nu ești în stare sau mai bine zis, nu ai puterea să-l faci (împlinești)? Apostolul Pavel a observat lucrul acesta și afirmă în una din scrierile lui: ”Știm, în adevăr, că Legea este duhovnicească; dar eu sunt pământesc, vândut rob al păcatului. Căci nu știu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Acum, dacă nu fac ce vreau, mărturisesc că Legea este bună. Și atunci nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine, adică în firea pământescă, pentrucă ce-i drept, am voința să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!... O nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” Dumnezeu pentrucă iubește omul, a hotărât în dragostea lui acestă schimbare. Iată ce afirmă Pavel tot în același pasaj: ”Acum dar, nu mai este nici-o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr legea Duhului de viață m-a izbăvit de legea păcatului și a morții, lucru cu neputință legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere. Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământescă, trimițând din pricina păcatului pe însuși Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământești, umblă după lucrurile firii pământești; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului......Voi însă nu mai sunteți pământești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi. Dacă nu are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui. Și dacă Duhul celui ce a înviat pe Isus dinre cei morți locuiește în voi, Cel ce a înviat pe Isus dintre cei morți, va învia și trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuiește în voi. O, adâncul bogăției, înțelepciunii și științei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui, și cât de neînțelese sunt căile Lui! Și în adevăr cine a cunoscut gândul Domnului? Cine i-a dat ceva întâi ca să aibă ceva de primit înapoi: Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin!

Citeste mai departe
 
 
 
 

Grijă sau îngrijorare? Între responsabilitate şi păcat.

 

Trăim ca şi alţii timpuri deloc uşoare, când riscul de a confunda lucrurile e foarte accentuat, fapt pentru care avem nevoie de discernământ, dar nu unul moştenit, ci unul bazat pe cunoaşterea în detaliu a păcatelor şi responsabilităţilor. De fapt aceste două lucruri (lipsa cunoaşterii provocată de dezinteres, şi timpurile ce le trăim), mă motivează să scriu cele cer urmează.

Citeste mai departe
 
 
 
 

Nu putem fi mântuiţi prin oricât de multe fapte bune am face. Zac Poonen

 

Aflăm în Exodul 12 despre eliberarea israeliţilor din Egipt. Ca să fie scăpaţi de îngerul morţii, li s-a spus să folosească un mănunchi de isop şi să ungă cu sângele unui miel fără cusur pragul de sus al caselor lor şi stâlpii uşilor. Aceasta este o imagine a credinţei care aplică inimilor noastre sângele lui Hristos. Isopul era o plantă comună, uşor de găsit în Egipt. Credinţa este foarte uşor de găsit. Israeliţii au părăsit Egiptul în a 14-a zi a celei dintâi luni din noul lor calendar – şi Domnul Isus a fost răstignit la aceeaşi dată peste aproximativ 1500 de ani. Dumnezeu a privit în viitor şi a văzut ziua în care fariseii urmau să-L răstignească pe Isus şi a ales acea dată ca să-i elibereze pe israeliţi din Egipt! Cum au fost israeliţii eliberaţi? Nu pe baza vieţii lor bune sau a lucrărilor lor bune. Dumnezeu nu a cercetat în fiecare casă să vadă cum trăise fiecare persoană în parte în timpul ultimilor 30 de ani. Nu. El doar a verificat să vadă dacă aveau credinţă să-şi ungă uşile cu sângele unui miel nevinovat. Când au înmuiat acel isop în sânge şi şi-au uns cu el uşile ei au spus: „Eu nu mă încred în faptele mele bune sau în activităţile mele religioase că ele m-ar proteja. Mă încred în sângele acestui miel nevinovat. De aceea cred că îngerul morţii nu va intra în casa mea”. Aceasta este calea mântuirii.  . . . Pentru a citi mai departe clicaţi aici  

Citeste mai departe
 
 
 
 

Eşti creştin?

 

Eşti creştin?

Cunoaştem multe din Scriptură

Şi zilnic tot mereu citim,

Dar sufletul e plin de ură

Mai poţi să spui că eşti creştin?

Vesteşti altora Calea Sfântă

Locaşul fără de suspin

Dar grijurile te frământă

Când tu cârteşti, mai eşti creştin?

La toţi le spui de bunătate

Durerea însă n-o alini

Eşti plin de orice răutate

Te-nşeli, dar tu nu eşti creştin

Isus este Mântuitorul

Te scapă de orişice chin

Tu Îl doreşti ca Salvator

Dar nu trăieşti ca un creştin

Ooo dragul meu, ascultă bine!

Primeşte-I harul Lui Divin

Fii rob supus şi treaz întruna

Şi-atunci vei fi un bun creştin

Amin!

Citeste mai departe
 
 
 
 

Separat de lume sau izolat de oameni?

 

Perioada imediat după revoluţie a fost o perioadă în care libertatea din Romania a fost intrepătrunsă cu haosul. Scăpaţi de sub jugul comunismului românii au trecut într-o altă extremă periculoasă, o extremă a dezordinii. În această atmosferă Biserica a fost foarte mult influenţată de starea de dezordine din Romania. Unii au observat pericolul care păştea biserica română şi au decis să acţioneze şi să păstreze ordinea în biserică. Modelul ales? Vechile tipare din perioada comunismului, tipare pe care biserica prigonită şi le-a format, dar care nu se mai potriveau într-o societate democratică, o societate în tranziţie. Aceştia au fost câţiva dintre factorii care au condus bisericile noastre spre o atitudine de izolare faţă de lume. Un alt factor care a favorizat această atitudine a fost înţelegerea greşită a principiului separării, un principiu clar şi des întâlnit în Sfânta Scriptură atât în învăţătura lui Isus cât şi în învăţătura apostolilor. Mulţi au confundat acest termen cu un altul foarte asemănător şi anume termenul izolare. Izolarea despre care vorbesc, are în vedere acea atitudine a bisericii de a se închide în propriile-i cercuri şi a rupe relaţiile cu cei necredincioşi şi cu tot ce ţine de viaţa lor păcătoasă. O descriere mai amănunţită a acestui aspect o prezintă Jim Peterson citând un articol preluat din revista The Wall Street Journal: “Dacă faci parte din subcultura evanghelică, asta este viaţa ta … Mergi la biserică, cumperi cărţi religioase, urmăresti programe de televiziune. Dar dacă nu faci parte din această subcultură nici nu ştii că există.” Izolarea formează bariere de netrecut între copii Domnului cu evanghelia Sa şi oamenii păcătoşi. Întrucât vorbim despre evanghelizare prin relaţii putem să spunem că izolarea este ucigaşul cu sânge rece al relaţiilor de care depinde eficienţa noastră în evanghelizare. Însă lucrurile ar fi simple, gata cu izolarea şi construiţi relaţii cu necredincioşii, dacă nu ar fi chemarea pe care o face Dumnezeu credincioşilor la o separare totală de lume şi de poftele ei. De aceea vom examina un pasaj biblic pentru a avea o imagine mai clară în legătură cu acest subiect. În Ioan la capitolul 17 Isus face rugăciunea Sa de Mare Preot, iar aici Isus face o distincţie clară între separare şi izolare, şi arată cum trebuie să se raporteze un creştin la cei din lume. În versetul 15 din Ioan 17, Isus afirma că în rugăciunea lui spre Tatăl nu-I cere ca să îi izoleze pe credincioşi de lume, ci Îi cere să-I păzească de cel care ţine lumea sub robie, adică diavolul. Isus specifica clar faptul că ei trebuie sa rămână în lume, altfel nu ar fi făcut precizarea: “Nu Te rog să-i iei din lume”. El considera că este foarte important ca ei să rămână în lume şi motivează în felul următor cererea Lui : “ …pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimes.”. Dacă credincioşii se izolează de lume, lumea niciodată nu va vedea dragostea Tatălui în ei. În versetul 18 Isus afirmă că trimiterea ucenicilor este făcută după modelul trimiterii Fiului de către Tatăl, şi dacă privim la viaţa lui Isus, El ar fi putut să se eschiveze şi să privească la lumea păcătoasă ca pe un atentat la sfinţenia Sa desăvârşită, dar nu a făcut-o. Şi-a câştigat “renumele” de prieten al colectorilor de taxe şi al păcătoşilor. Această manieră de a-i trata pe cei din jurul nostru se aşteaptă şi de la noi. Să-i iubim pe cei care au nevoie de Dumnezeu şi să fim deschişi, şi sinceri faţă de ei. Tot în acest pasaj Isus dă şi soluţia la problema contaminării credinciosului într-o lume păcătoasă. Iată o idee foarte frumoasă pe care autorul unei cărţi a desprins-o din acest text vorbind despre rugăciunea lui Isus: “L-a rugat pe Tatăl ( pe fundalul trimiterii în lume) să-i sfinţească (adică să-i pună deoparte) prin adevar; “cuvântul Tău e adevărul”. În definitiv, sfinţirea nu este legată de elemente geografice (nu are importanţă unde ne aflăm), ci de inima (a cui este?). Distanţa de siguranţă se păstrează când noi suntem mereu transformaţi prin reînoirea minţii noastre, prin adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Atunci când reînoirea minţii noastre se va produce nu vom mai avea probleme să stabilim contacte cu cei depravaţi din societatea noastră, ci vom înţelege principiul: „Milă voiesc, iar nu jertfă!”. Ce caracterizează relaţiile tale cu necredincioşii cu care interacţionezi zilnic? Câţi necredincioşi ar recunoaşte în tine un prieten de nădejde? Eşti separat de lume sau izolat de oameni?

Articol realizat de Samy Soldan

Citeste mai departe
 
 
 
 

"Mulţumiri fie aduse .. "

 

“Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos, şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui.”  2Corinteni2:14. Mă gândeam cum ne poartă în carul de biruinţă, iar imaginaţia mă ducea pâna acolo că vedeam pe Dumnezeu plimbându-ne ca pe nişte eroi cărora nu li se poate întâmpla nimic rău. Analogia pe care apostolul Pavel o foloseşte aici este luată din războaiele imperiului roman de pe vremea respectivă. După ce cucereau un popor, pentru a sărbători victoria,

Citeste mai departe
 
 
 
 

Autentificare




Am uitat parola
Vreau sa ma inregistrez
  • Răscumpărați timpul

  • Evenimente