Arhive categorie: Meditatie

meditatie

Cum aşteptăm revărsarea Duhului Sfânt?

“Tu eşti un vas”, dar întreabă-te: suflă şi azi acelasi vânt?

Faptele Apostolilor 2:1-4. “În ziua Cinzecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc.

Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt, şi a umplut toată casa unde şedeau ei.

Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.

Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească”

| Lasă un comentariu

India – mărturia lui Onisim Istrate

Noaptea a fost scurtă pentru că de dimineaţă pe la cinci a trebuit să plecăm, fiindcă ne-am propus să vizităm o zonă din munţi, undeva la o sută cinzeci de chilometri de la Birikote, locul unde stăm

| Lasă un comentariu

Poartă-ţi crucea în fiecare zi

Mă gândeam la o meditaţie cu motivaţia de a fi plini de râvnă în a duce Numele Său semenilor noştri, şi am dat de mărturia lui Paul Washer, care prezenta starea lui deplorabilă în care Domnul l-a aflat şi l-a salvat (mântuit). Întrebat care este secretul pasiunii lui pentru Dumnezeu a răspuns simplu: „El m-a mântuit!”

| Lasă un comentariu

Sclav sau liber ?

Cine are dreptate? Veţi spune: ” sigur diavolul nu”, pentru că „el e tatăl minciunii”. Dar totuşi gandiţi-vă că aţi fi chiar dumneavostră persoana cu poveri, şi lista de acolo poate continua (lăcomie, bârfă, răutate…).
… La începutul secolului XIX, conducătorii Statelor Unite, având colonii în mai multe ţări din Africa, s-au gândit că oamnii de culoare de pe continentul african ar fi o sursă bună de câştig dacă ar lucra ca şi sclavi pe moşiile lor. Astfel a început, dupa cum îl numesc istoricii, „Comerţul Negru”.

| 2 comentarii

Pe ce te bazezi . . . ?

-Cum să merg înaintea lui Dumnezeu?, l-a intrebat cineva pe prezbiterianul scoţian Horatius Bonar.

Păstorul a răspuns: „Înaintea lui Dumnezeu, mergem cu păcatele noastre, pentru că nu avem nici un alt lucru despre care să spunem cu adevarat că este al nostru.”

| 8 comentarii

Închinarea creştinului în viaţa de credinţă

Dumnezeu este o fiinţă atotputernică, atotcunoscătoare, desăvârşită în toate privinţele (Matei 5:48). El nu are nevoie de lauda noastră, de închinarea pe care i-o aducem în biserică şi în viaţa de zi cu zi, aceasta ca urmare a faptului că este atotsuficient şi deplin fericit de relaţia perfectă în interiorul Trinităţii.

| 6 comentarii

Cu fiecare an ce trece El are alte “spice”!

În vremuri de tristeţe, Dumnezeu ţi-a dat pace; în vremuri de intuneric, ţi-a dat lumină; în vremuri de slăbiciune, ţi-a dat putere.

| Lasă un comentariu

Lucruri preţioase pe care le ai şi nu le ştii

“Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care Le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc”.

Întodeauna am crezut că aceste lucruri le vom primi în veşnicii, dar imediat

| Un comentariu

Autentificare




Am uitat parola
Vreau sa ma inregistrez
  • Răscumpărați timpul

  • Evenimente